Vînzarea

Prin fereastra acoperită de perdele răzbătea luna. O sfadă de cîini se auzea de afară, se apropie, se ridică în mîrîituri și încăierare întărîtată apoi se pierdu încet pe străzi. În încăpere stăruia o căldură moale. Pe pereți jucau umbre. Liniștea împînzea aerul, străpunsă cînd și cînd de țîrîitul unui greier pierdut într-o crăpătură. Un motan galben dormea făcut covrig pe un morman de cîrpe azvîrlite pe un scaun în trei picioare. La căpătîiul patului atîrnau o pereche de pantaloni astupați de albul unor chiloți de femeie. Așternutul se hîțîna, lovindu-se de peretele lîngă care era așezat.
George se opinti, plecă gura și supse lacom sfîrcul țîței. Gagica îndoi spinarea și închise ochii. Își înfipse mîna în părul lui și dădu ochii peste cap. Șuieră printre buze. Cel de pe ea dădu din limbă, lepădă țîța și își înfipse gura în gîtul ei. Începu să se miște mai repede. Femeia îl înfășură cu picioarele și-și înfipse dinții în urechea lui. Scoase limba, o plimbă în sus și-n jos după care începu să-l lingă pe gît. Îl simți cum se încordează. Îl auzi cum geme și începu să tremure. Întinse mîinile, îl apucă de fund și-l apăsă. George se prăbuși peste ea.
După ce își reveni în simțiri se rostogoli într-o parte, înlătură cauciucul, îi făcu nod și-l aruncă pe podea la căpătîiul patului. Întinse mîna, apucă pachetul cu țigări de pe masa de la cap, scoase una și-o aprinse. Îngrămădi perna sub cap, se întinse și rămase cu fața în sus. Fumul otrăvii, năvălit dintre buze, așternea o ceață unsuroasă în aerul tăiat de lumina de afară. Gagica se întoarse către el, pe o parte, și își așeză palma pe pieptul lui. Întinse un picior și-l acoperi. Luă un prosop de lîngă pat, îl șterse pe față după care coborî și supse și din transpirația ce picura din pielea lui. Plimbă cîrpa de cîteva ori după care o aruncă pe jos. Îi puse iar palma pe piept și o mișcă în sus și în jos. El fumă mai departe, ostenit.
„Ți-a plăcut?”, întrebă ea.
„Mi-a plăcut.”
Întinse mîna, o apucă de o țîță și o strînse în palmă. Trase din țigară și suflă fumul în sus, uitîndu-se cum se bulucește în valuri. Coarda își împinse țîța mai tare în palma lui. Îi prinse sfîrcul între degete și îl frămîntă. Arzoaica își arcui spatele. Coborî o mînă, îl cercetă și îl dezmierdă cu vîrful degetelor. Îi văzu pielea gîtului cum se întinde și cum i se mișcă vinele mai iute. O apucă de încheietură și îi stăpîni mîna.
„Lasă-mă să mă odihnesc măcar jumătate de oră. Nu mă grăbesc.”
„Ai plătit pînă dimineață așa că poți să te odihnești cît vrei”, îi răspunse gagica și își duse mîna înapoi pe pieptul lui.
George trase mai departe din foiță. Licărul țigării lumina stins în cameră. Ajunse la filtru și turti chiștocul într-o scrumieră. Se lăsă înapoi pe spate și puse mîinile sub ceafă. Coarda îi încurca părul de pe piept cu degetele. Închise ochii și oftă mulțumit. În încăpere mirosea a carne încinsă și a sudoare. Fuioarele de fum de tutun se mișcau încet. Se lăsase liniște. De afară nu se auzea nimic. Simți cum îl încearcă o lene caldă și închise ochii. Simți cum se se afundă în cearceafuri, cum îl înghite așternutul. Parcă se cufundase în ulei cald. Toropeala puse stăpînire pe el. Adormi sub mîngîierea degetelor gagicii.

***

Se trezi și se frecă la ochi. Unde era? Căută cu privirea în jur. Se dezmetici și își aduse aminte unde se află. Căută lîngă el și băgă de seamă că gagica nu era. Pipăi așternutul de lîngă el. Era rece. Cît dormise? Apucă telefonul de pe masa de la cap și văzu că era trei. Căută spre fereastră. Luna se acoperise cu nori. Pe fereastră mai răzbătea doar o lumină ștearsă și murdară, aruncată de becul de pe stîlpul din fața casei.
Se trase pe marginea patului și se întinse. Își roti privirea prin încăpere. Se gîndi unde o fi gagica. Dacă ar fi mers doar pînă la baie nu ar fi avut timp așternutul să se răcească atît de repede. Se ridică și mișcă picioarele înspre ușă. Ajunse, apăsă pe clanță și o deschise. Vru să pășească în hol cînd un glas încet îi ajunse la urechi. Înțelese că vine din bucătărie. Îi recunoscu vocea. Se gîndi cu cine o fi vorbind în toiul nopții. Lenea somnului încă îi înmuia oasele. Se mișcă încet prin hol, ajunse lîngă ușa bucătăriei și privi înăuntru, cu grijă, să nu poată fi băgat de seamă. La masă, gagica, în curul gol, așezată pe un scaun, vorbea la telefon. Își îndreptă auzul înspre ea.
„Da, doarme, acum cîteva minute m-am uitat să văd. Intrați în curte și veniți pe la ușa din spate. Îl luați ca din oală.”
Se dădu înapoi. Simți cum îl lasă picioarele. Vînzarea coardei îi turnă plumb în vine. Rămase nemișcat cîteva clipe. Se repezi în cameră, scotoci în buzunarul ascuns al hainei și scoase cuțitul. Se uită în toate părțile căutînd scăpare. Nu era. Geamurile aveau zăbrele pe afară, prinse bine în perete. Merse pînă acolo dar se trase imediat înapoi cînd văzu două umbre cum se mișcau încet. Trecură prin fața ferestrei și dispărură. Se repezi la ușa camerei ca să o închidă dar își dădu seama că era de prisos. Nu era dintr-o bucată ci cu geam de sus pînă jos. Înțelese că nu are timp să iasă din casă și să fugă. Se trase înapoi și rămase în mijlocul încăperii, în pielea goală, cu cuțitul în mînă.

***

Auzi ușa de la intrare, vocea gagicii și pași. O umbră apăru în prag. Necunoscutul intră și după el și celălalt. George se trase înapoi. Auzi glasul unuia din ei:
„Aprinde becul!”
Lumina îl orbi cîteva clipe. Se frecă la ochi. Privi înspre ușă și îi văzu pe cei doi. În spatele lor gagica avea mîna pe întrerupător. Le cercetă fețele dar nu îi recunoscu. Strînse din dinți și ridică pumnul în care ținea cuțitul. O privire veninoasă îi împunse pe atacatori. Îndoi puțin genunchii și se propti mai bine cu tălpile în podeaua murdară. O răceală i se strecură prin piele. Îi văzu pe ceilalți cum leapădă gecile și cum scot cuțitele. Nu le zise nimic. Se uită la gagică și văzu frică în ochii ei. Înțelese că nu o făcuse de bunăvoie. Și-o scoase din minte. Coarda rămăsese cu ochii pironiți pe el. Se agățase cu mîna de tocul ușii și i se zbîrlise părul de spaimă. O trecu un fior rece pe șira spinării și o luă cu frig văzîndu-l drept, în pielea goală, cu cuțitul în mînă, cu scîntei scăpărînd din ochii verzi ca mucegaiul.
George văzu pe unul din cei doi cum ridică mîna și în clipa următoare cum zboară cuțitul spre el. Golanul nu vrusese să se apropie, să încerce să-l lovească de aproape. Reuși să se ferească în lături dar lama sculei îl crestă pe umăr. Simți arsura și sîngele izbucni. Haidamacul rînji. George întinse mîna, apucă un scaun și-l azvîrli. Celălalt nu se mișcase. Strînse bine mîna pe cuțit și odată cu scaunul se aruncă și el. Cuțitarul se feri de ghiuleaua de lemn care se sparse de perete în spatele lui. George ajunse în același timp lîngă el și izbi cu pumnul în care ținea strîns lama. Crezu că o să-l lovească dar celălalt se întoarse într-o parte. Al doilea își luă avînt și-l lovi peste picioare. Căzu la pămînt. Văzu șansa și cu o răsucire a mîinii înfipse scula în pulpa celui în care aruncase cu scaunul. Îl scoase imediat și se rostogoli într-o parte, scăpînd de lama ce venea spre el. Cel tăiat urlă și se aplecă. George țîșni în picioare, își înfipse mîna în părul lui, îi trase capul pe spate și-i înfipse lama în gît. Celălalt trase o înjurătură și se repezi la el. Vru să se ferească dar nu mai apucă decît să tragă cuțitul din gîtul celui pe care îl lovise și să se aplece. Simți o arsură cum îi crestează carnea între omoplați și o fierbințeală cum se scurge pe spate. Înțelese că trebuie să fugă altfel nu mai are scăpare. Izbi cu capul în burta celui care îl tăiase, îl răsturnă la pămînt și se repezi la ușă. Gagica stătea în ușa bucătăriei, cu ochii holbați de spaimă. Tremura ca varga. Îi văzu gura cum se mișcă dar în urechi îi suna doar un țiuit. Înțelese totuși ce vrea să-i spună: „Fugi!” Apucă clanța, deschise ușa și se repezi afară.

***

Știa că nu o să poată fugi mult. Căută repede în jur ca să găsească un loc unde să se ascundă. Dacă venea cel rămas în viață după el nu mai putea să se apere. Acolo îi rămîneau oasele. Înțelese că trebuie să se bage tot pe undeva pe aproape, că nu i-ar fi dat celuilalt prin minte asta. Dacă vine după el o să gîndească că a fugit cît mai departe și o să se ia după el. Mișcă repede privirea, băgă de seamă în preajma porții o tufă mare și se repezi într-acolo. Deschise mai întîi poarta apoi se făcu ghem la pămînt și se băgă între crăci. Duse mîna la spate și simți sînge închegat pe marginea tăieturii dintre umeri. Îl apucă o amețeală. Prin ceața ce i se așternea pe ochi băgă de seamă o pată neagră cum aleargă dinspre casă spre poartă. Rămase nemișcat. Văzu umbra cum ajunge în poartă apoi cum iese. Mai apucă să simtă un fior rece, cum îl ia cu frig apoi leșină.

***

În cameră era cald. În jur plutea miros de spirt. O lumină slabă răzbătea dinspre becul acoperit cu o cîrpă roșie. Pe pat, acoperit cu o pătură pînă mai sus de brîu, zăcea George. Așezată pe marginea așternutului gagica îi ungea tăietura de la umăr cu alifie. Termină apoi apucă o fîșie de pînzătură curată și-i înfășură umărul. Îl auzi cum geme și băgă de seamă cum îi flutură pleoapele. Deschise ochii și căută în jur cu privirea tulbure.
„Nu te mișca! Altfel o să se deschidă rana.”
Îi auzi vocea și mișcă capul înspre ea. O recunoscu. Vru să se ridice dar simți mîna coardei cum i se așază pe piept și cum îl oprește. Deschise gura și reuși să îngaime cîteva cuvinte:
„Cum am ajuns aici?”
Gagica termină să îi bandajeze umărul apoi făcu nod. Se lăsă puțin pe spate, oftă și privi la el.
„Bună idee ai avut să te ascunzi în tufișul de lîngă poartă. După ce te-a căutat în toate părțile și nu te-a găsit s-a întors cu încă doi haidamaci. L-au luat pe ăla căruia i-ai tăiat gîtul și l-au urcat într-o mașină. După aia s-au mai învîrtit cît s-au mai învîrtit ca să te găsească. Cînd au văzut că nu ești nicăieri au plecat. Mi-au spus mai întîi că dacă scot vreo vorbă se întorc și mă omoară.”
Plecă privirea, apucă spirtul, alifia și foarfecele și le puse pe masa de lîngă pat. George se uită la ea și băgă de seamă o vînătaie mare pe obrazul ei.
„Te-au bătut?”
„Mi-au arătat ce o să pățesc înainte să mă omoare, dacă nu îmi țin gura.”
Un geamăt de durere ieși din gura lui. Îl ardea rana.
„Uite, ia bulinele astea. Sunt pentru durere, le-am găsit prin casă.”
Îi duse pastilele la gură și îl ajută să le înghită cu apă dintr-un pahar pe care i-l ținu la buze.
„Cum m-ai găsit?”
„Am ieșit în curte ca să închid poarta în urma ălora și am băgat de seamă cîteva crengi din tufiș așezate altfel decît știam. Și-am dat de tine. Te-am tîrît pînă în casă și m-am apucat să te doftoricesc.”
Îl băgă de seamă că i se tulbură vederea.
„Dormi. Este vreme de vorbit. Acum dormi.”
George mai apucă să o apuce de mînă și să o tragă spre el. Durerea i se înfigea în trup ca un cuțit. Gemu. Reuși să deschidă gura:
„De vîndut m-ai vîndut. Am înțeles că fără voia ta. Nu-ți port pică. De ce m-ai salvat?”
Se uită în ochii ei așteptînd un răspuns. Nu mai putu însă. I se întunecă vederea și leșină. Gagica îi așeză mîna pe lîngă trup și rămase nemișcată o bucată de vreme, privindu-l. Apucă pătura care îl acoperea și îl înveli mai bine. O lumină caldă i se aprinse în privire. Deschise gura și murmură printre buze:
„Nici eu nu știu.”

SFÎRȘIT

Dacă vrei să spui ceva...

%d bloggers like this: