Nu suntem singuri

„Hai, tata, ai terminat?”

Copilul bătea din picior. Era nerăbdător. De cînd îi spusese tatăl lui că i-a cumpărat un telescop foarte puternic nu mai contenea să îl bată la cap, să îi ceară încontinuu să îl monteze. Tatăl îi promisese că la sfîrșitul săptămînii îi va îndeplini dorința. Zilele trecuseră, cea de sîmbătă se anunța frumoasă, cu cer limpede, fără nori. O zi bună pentru a privi prin obiectivul telescopului, către stele.

Bărbatul termină de montat aparatul, făcu ultimele verificări. Se asigură că totul era în ordine, privi cîteva secunde prin obiectiv după care îi făcu loc celui mic.

„Gata, gata, nerăbdătorule. Hai, vino încoace și pune-te pe cercetat. Cine știe, poate ai să descoperi că nu suntem singuri în Univers.”

Mama băiatului, care stătea așezată pe o pătură la cîțiva pași de cei doi, rîse.

„Hai, lasă cercetătorul să se bucure de noul lui aparat și vino lîngă mine”, îi spuse soțului ei.

Bărbatul o ascultă. Nici nu avea ce să facă lîngă fiul său, acesta era deja cu ochiul lipit de ocularul aparatului, îl monopolizase. Se apropie de pătura pe care stătea soția lui, se așeză lîngă ea, ridică capacul cutiei frigorifice și scoase o bere. O desfăcu și sorbi o gură.

„E atît de bine să îl privesc și să văd cît este de fericit”, spuse ea.
„Da, așa este. Cred că putea fi mai bucuros doar dacă îi făceam cadou o navă spațială.”

Femeia se aplecă către el și îl mîngîie pe păr. Își apropie fața de a lui și îl sărută.

„Tataaaaaaaaaaaa!”

Țipătul îi făcu să se ridice. Cel mic nu mai era lîngă telescop ci la cîțiva pași de el. Tremura. Ajunseră imediat lîngă el.

„Ce e, tată, ce s-a întîmplat?”, întrebă bărbatul.

Femeia îl cuprinse cu brațele. Mîna băiatului era întinsă spre telescop. Încercă să spună ceva dar din gură îi ieși doar un sunet ascuțit. Bărbatul merse lîngă aparat, se uită la el, se uită pe lîngă el. Se gîndi că se speriase de vreun șoarece sau vreun păianjen ce trecuse pe acolo. Nu văzu nimic.

„Ce e, tată, ce ai văzut?”, întrebă el din nou.

Băiatul dîrdîia. Maică-sa îl apucă mai bine cu brațele. Tatăl privi încă o dată în jur. Era nedumerit, nu înțelegea de ce se speriase băiatul în asemenea hal. Dădu din umeri. După care îi trecu prin minte să privească prin aparat. Se apropie, închise un ochi și îl lipi pe celălalt de ocular. O secundă mai tîrziu se îndepărta, cu ochii holbați.

Prin obiectivul telescopului se vedea un ochi enorm.

SFÎRȘIT

Dacă vrei să spui ceva...

%d bloggers like this: