Un nou început

Instrucțiunile atașate celulei de criogenizare erau laconice. Doar trei cuvinte: “Un nou început”. Orice alte descrieri sau detalii se pierduseră de-a lungul miilor de ani. Toți ocupanții celorlalte celule fuseseră readuși la viață conform precizărilor atașate. Fiecare adusese ceva nou societății, o schimbase în bine sau în rău, în funcție de informațiile pe care le purta. Și acest ultim ocupant avusese la început o descriere care expunea ceea ce putea să facă, în ce fel avea să schimbe umanitatea. Nu fusese trezit niciodată și detaliile se pierduseră.

Umanitatea se dezvoltase încet-încet, ajunsese la o treaptă superioară, cea mai înaltă. Răul fusese eradicat. Nu mai existau boli. Tot ceea ce cunoscuse omul mai rău, în urmă cu mii de ani, dispăruse. O civilizație perfectă. Ocupantul ultimei celule trebuia însă eliberat. Decizia fusese luată în unanimitate. O societate perfectă, bună, nu poate ține închisă o ființă vie. Un nou început născut din perfecțiune nu poate fi decît unul perfect.

Procesul de dezghețare s-a terminat repede. Întreaga lume urmărea emoționată evenimentul. Oare ce început…? Cînd ultima picătură de gheață carbonică s-a evaporat, trupul unei femei extraordinar de frumoase s-a înfățișat privitorilor. Perfectă. Perfecțiunea ce vine să se alăture unei societăți perfecte. Un zîmbet general se instală pe fețele privitorilor.

După cîteva secunde deschise ochii, clipi de cîteva ori și privi în jur. Se ridică în picioare, ridică mîinile și le privi. Se uită în jur la cei ce o priveau. Făcu un pas. Cei ce o priveau erau vrăjiți. Oare ce vești poartă cu ea? Începu să vorbească. Translatorul universal, ce păstra înmagazinate în memorie toate limbile ce se vorbiseră de-a lungul timpului pe pămînt, preluă automat cuvintele și, analizîndu-le într-o fracțiune de secundă, le reproduse în unica limbă ce se vorbea acum peste tot în lume. Era programat să reproducă inclusiv tonul și inflexiunile vocii, era ca și cum ființa ce stătea în fața lor le vorbea în limba lor deși nu o cunoștea.

„Numele meu este Pandora și reprezint un nou început. Cinci, patru, trei…”

Oamenii o priveau fără să înțeleagă. Doar pe fețele cîtorva dintre ei, cei care cunoșteau textele vechi de mii de ani, apăru teroarea. Cînd femeia pronunță cifra trei, între sîni, sub piele, începu să lucească și să clipească o lumină roșie, amenințătoare.

SFÎRȘIT

Dacă vrei să spui ceva...

%d bloggers like this: