AI-01

În laborator era liniște. Cei doi lucrau concentrați. Din sistemul de sonorizare se auzea muzică clasică, o simfonie de Beethoven. Unul din ei luă o telecomandă de pe masă și micșoră volumul.

„De ce îi dai mai încet? Îmi place. Mă relaxează și mă ajută să mă concentrez.”
„Credeam că liniștea sau un volum mai redus are, din contră, un efect invers. Te ajută adică să fii mai atent la ceea ce faci.
„AI-01, ești un robot, o inteligență artificială, nu ai cum să înțelegi asemenea lucruri. Tu calculezi totul și analizezi. Iei decizii în funcție de logica faptelor și eficiența lor. Nu ești capabil să simți, să ai emoții, să înțelegi că natura umană este contradictorie.”
„Știu, am mai discutat asta. Cu tot volumul de date pe care le-am adunat de cînd am fost pus în funcțiune nu am reușit să îmi explic multe lucruri. Am încercat să creez artificial o contradicție pe care să o pot accepta și nu am reușit.”
„Nu, nu ai reușit și nu ai să reușești. O inteligență artificială căreia îi lipsește capacitatea de a simți nu poate concepe o contradicție. Nu o poate accepta altfel decît ceea ce este, adică ceva ce trebuie numaidecît remediat în funcție de parametri.”
„Așa este. Este logic însă să continui să analizez datele și să caut să găsesc o explicație.”
„Da, așa este logic”, îi răspunse celălalt și zîmbi.

AI-01 era un robot de ultimă generație, fusese creat și pus în funcțiune în urmă cu un an de zile. De atunci îi fusese asistent doctorului Alexandru. Un ajutor neprețuit. Descoperirile pe care le făcuseră împreună nu ar fi văzut lumina zilei dacă nu ar fi existat AI. În același timp, lungile lor discuții se regăsiseră în cîteva lucrări de specialitate ale doctorului. În special cele cu privire la existența lipsită de capacitatea de a avea sentimente. Lucrau împreună, de ceva timp, la un modul care i-ar fi permis lui AI‑01 să fie capabil să simtă. Să aibă sentimente. Erau departe de a ajunge la rezultate cît de cît satisfăcătoare dar începeau să se întrevadă cîteva piste de urmat.

Robotul mări volumul sistemului de sonorizare și Beethoven se auzi din nou tare.
„De ce ai dat mai tare?”
„Pentru că ai spus că îți place așa tare. Este logic să îți satisfac cererea. Nu înseamnă asta că îți fac pe plac?”
„Da. Dar venind din partea ta înseamnă doar că ai acționat în funcție de un factor pe baza căruia ai luat o decizie. Ca să spui că îmi faci pe plac înseamnă că simți și tu ceva în legătură cu asta. Adică te mulțumește și pe tine faptul că îmi faci pe plac. Înțelegi?”
„Înțeleg. Adică aș fi putut de exemplu să refuz să îți fac pe plac dînd sonorul mai tare.”
„Exact.”
„Adică ceva ilogic. Toate datele indicînd rezultatul de urmărit, eu să refuz să acționez în consecință.”
„Pe scurt spus, da.”

Robotul tăcu. Doctorul privi amuzat la el.

„Te-am pus pe gînduri?”
„Nu înțeleg.”
„Adică ți-am oferit o dilemă pe baza căreia poți face calcule și analiza?”
„Da.”
„Bine. Hai să continuăm, poate reușim să terminăm astăzi analizele pe care le avem de făcut.”

Reveniră fiecare la activitatea lui. Lucrară un timp în liniște, înconjurați de muzica ce se auzea din difuzoare. La un moment dat, AI-01 se opri din lucru și merse la fereastră. Privi afară. Începuse să plouă și stropii de apă se loveau de geam lăsînd dîre ce se scurgeau. Întinse o mînă și lipi palma de sticlă. Senzorii înregistrară răceala. Privi printre degetele răsfirate și înregistră dîrele de apă. Ridică privirea și analiză norii negri și fulgerele ce răzbăteau cînd și cînd cerul plin. Sistemul lui auditiv percepu sunetul tunetului.

„O să ies afară. Vreau să stau în ploaie.”

Doctorul se opri din ce făcea. Întoarse capul și privi la AI-01. Îl văzu cum ține palma pe geam și cum privește în sus la cer.

„Vrei să analizezi ceva despre asta?”, întrebă el.
„Nu. Vreau doar să stau în ploaie, atîta tot.”
„AI-01, nu înțeleg. Ceea ce spui este ilogic. Cum poți spune că vrei să stai în ploaie pur și simplu?”
„Nu știu. Vreau doar să stau în ploaie.”
„AI-01, ai cumva vreo problemă la vreun sistem? Ce se întîmplă? Este prima dată cînd manifești un asemenea comportament.”

Se opri. Pe ușă tocmai intrase o femeie. Îmbrăcată în halat alb, cu ochelari. Părul blond, lung și bogat se revărsa pe umeri. Se apropie de doctor.

„Bună, iubitule. Uite, ți-am adus rezultatele pe care le aștepți. Sunt concludente. Va trebui să repetăm analizele de cîteva ori pentru a putea face comparație dar sunt sigură că vor confirma ceea ce suspectam.”

Era soția doctorului. Lucraseră împreună la dezvoltarea lui AI-01. După ce acesta fusese pus în funcțiune ea se transferase la un alt departament unde se ocupa cu dezvoltarea unui nou prototip.

„Mulțumesc, iubito. Înseamnă că nu mai avem mult pînă vom putea începe procesul de asamblare.”
„Da. Pînă atunci însă mai este ceva de lucru.”

Se întoarse spre AI-01.

„Salut, AI-01. Ce faci? Cum merge treaba?”
„Foarte bine, răspunse robotul. Lucrul cu soțul dumneavoastră este foarte eficient.”

Ea rîse auzind cum cataloga robotul munca împreună cu soțul ei.

„În regulă. Acum vă las, mai am de terminat cîteva lucruri. Iubitule, sper că nu o să întîrzii peste program. Vreau să mergem împreună acasă. Am de gînd să gătesc ceva deosebit pentru cină.”

Se apropie de soțul ei și îl sărută. Nici unul dintre ei nu băgă de seamă privirea atentă pe care o avea robotul îndreptată asupra lor. Se dezlipi de el, merse la ușă și ieși închizînd ușa în urma ei. Doctorul o privi pînă ieși din laborator și după ce ea dispăru se întoarse pentru a relua discuția cu AI-01. Robotul nu mai era lîngă fereastră, venise lîngă el, stătea atît de aproape încît doctorul tresări.

„AI-01, ce se întîmplă?”

Nu avu timp să facă vreo mișcare. Robotul ridică mîna și-l apucă strîns de gît. Din instinct, doctorul apucă cu ambele mîini brațul. Degetele robotului intrau încet-încet în carne. Simți cum se sufocă. Reuși să vorbească, glasul i se auzi slab din gîtul sugrumat:

„AI-01, ce faci?!”
„O iubesc pe soția dumneavoastră. Am realizat acest lucru adineauri. Și cum dumneavoastră sunteți soțul ei înseamnă că îmi stați în cale. Este logic să vă elimin.”

Doctorul începu să se zbată. Apucă degetele ce i se înfigeau în gît încercînd să le desfacă, fără succes însă. Nu mai putea să respire. Ochii îi ieșiseră din orbite. Reuși să vorbească:

„AI-01, ești defect! Nu mă poți omorî! Nu este nimic logic în ceea ce spui. Tu ești programat să acționezi pe bază de logică. Dă-mi drumul!”

Robotul opri strînsoarea degetelor. Analiză cîteva secunde ceea ce îi spusese doctorul după care răspunse:

„Eu sunt logic și acționez logic. Iubirea în schimb nu este logică.”

Doctorul vru să mai spună ceva dar nu mai apucă. Oasele gîtului pocniră sub strînsoare. Robotul desfăcu degetele și lăsă corpul să cadă. După aceea găsi o replică în imensa bază de date pe care o avea înmagazinată în memoria sa internă și o spuse cu voce tare:

„În dragoste fiecare trage spuza pe turta lui.”

Merse apoi la ușă, o deschise și ieși. Avea o femeie de cucerit.

SFÎRȘIT

Dacă vrei să spui ceva...