Camera 94

„Sunt pe drum. O să înnoptez la un hotel și mîine dimineață ajung. Sper că totul este pus la punct, nu vreau să dureze mai mult de oră. Ne străduim de atîta timp să punem la punct afacerea asta, ar fi prea de tot să meargă ceva aiurea tocmai acum și să se răzgîndească.”

Femeia întoarse mașina și intră în refugiul din fața hotelului. Clădirea contrasta puternic cu peisajul din jur. Lux la o distanță de 100 de kilometri de oraș, în mijlocul pustietății. Era ceva neobișnuit. Se vedea totuși că avea o clientelă bogată, judecînd după numărul mașinilor din parcare. Majoritatea bolizi sport, mașini scumpe. Îți puteai da seama că proprietarii nu erau orișicine. Fațada era puternic luminată, luminile de la intrare scoteau în evidență covorul ce acoperea treptele. Doi valeți așteptau clienții de o parte și de alta a ușilor.

„Hai că am ajuns. Te sun mîine dimineață, înainte să plec de la hotel.”

Închise telefonul. Parcă mașina pe unul din locurile libere și observă un valet cum se îndreaptă imediat spre ea. Opri motorul, lăsă cheile în contact și coborî.

„Bună seara, doamnă. Îmi dați voie să iau bagajul dumneavoastră?”

„Nu, mulțumesc. Nu am bagaj. Aș dori însă să i se facă plinul și să fie spălată. Dimineață plec.”

„Desigur, doamnă.”

Îi întinse valetului o bancnotă. Acesta o luă, mulțumi, urcă la volan și mașina se îndepărtă și dispăru în partea din spate a hotelului. O urmări cu privirea pînă dispăru apoi se îndreptă spre intrare. Cei doi valeți o salutară și deschiseră ușile. Nu îi băgă în seamă. Intră și clipi de cîteva ori din cauza luminii difuze dinăuntru. În holul larg din interior, la cîteva din mese, stăteau așezate cîteva persoane. Perechi sau singuri, vorbeau relaxați. Un fum de țigară plutea în aer. Merse spre recepție și în drum privi spre cei de la mese. O doamnă se uită la ea cu atenție și sorbi din paharul pe care îl dusese la gură. Fără să o bage de seamă, se opri în fața recepționerului.

„Bună seara.”

„Bună seara, doamnă.”

„O cameră pentru o noapte. Am făcut rezervare azi-dimineață.”

„Desigur. Cum vă numiți?”

Femeia nu răspunse. Scoase în schimb portofelul și extrase din el o legitimație, un fel de carte de vizită cu un scris ornamental foarte frumos. Odată cu ea scoase și un card credit și le puse pe amîndouă pe fața lucioasă a biroului. Recepționerul le luă și se uită pe legitimație.

„Desigur, doamnă. Mulțumesc. Camera dumneavoastră este pregătită.”

„Sper că prețurile au rămas aceleași. Nu am mai fost de ceva vreme pe la voi așa că nu mai sunt la curent.”

„Da, doamnă. În ciuda faptului că facem tot posibilul să îmbunătățim permanent serviciile pe care le oferim clienților noștri prețurile sunt neschimbate. Nu este nevoie să îmi dați cardul de credit acum, o putem face mîine dimineață înainte de a pleca. Presupun că după ce ați mers atîta drum de cine știe unde vreți să ajungeți mai repede în cameră.”

„Da, asta cam așa e. Mi-ați rezervat aceeași cameră, ca de obicei?”

„Da. Camera 94. Uitați cartela de acces. O seară plăcută în continuare.”

„Mulțumesc.”

Luă legitimația și cardul de credit, le băgă înapoi în portofel și se îndreptă spre lift. Văzu că mai așteptau cîteva persoane, unele dintre ele cu bagaje destul de mari, așa că se răzgîndi și alese scările. Urcă fără grabă treptele îmbrăcate în mochetă roșie ce contrasta plăcut cu lemnăria de pe pereți. Se gîndi că prima dată cînd venise aici îi plăcuse în mod deosebit felul cum era amenajat interiorul. Atît arhitectul cît și cel ce se ocupase cu decorațiunile interioare erau oameni de prima mînă, profesioniști. Se vedea asta fără să îți dai prea mult osteneala.

Intră pe holul etajului unde se afla camera. De fiecare dată cînd venise rezervase aceeași cameră. Era o persoană foarte organizată, iar asta se reflecta și în obiceiurile pe care le avea, cum ar fi camerele pe care le rezerva la hoteluri de fiecare dată cînd circula prin țară. Merse de-a lungul holului, privind fără interes la ușile celorlalte camere pe lîngă care trecea. În spatele uneia dintre ele auzi gemete. Zîmbi. Cineva făcea dragoste fără a se gîndi că pot fi auziți.

Ajunse în fața camerei sale. Privi la numărul fixat pe ușă. 94. În ciuda luxului și bogăției de detalii din jur, numerele de pe uși erau simple, fără model deosebit sau din vreun material mai acătări. Din cîte își putea da seama, era lemn simplu dat cu lac și fixat cu șuruburi. La început se mirase puțin de acest detaliu și se gîndise la el. Ajunsese la concluzia că decoratorul vrusese să lase un element simplu în toată bogăția din jur, ca un fel de notă discordantă care să scoată în evidență restul. Sau cine știe ce alt motiv o fi fost la mijloc.

Introduse cartela de acces în dispozitivul fixat pe perete, în partea dreaptă a ușii. Auzi un clic. Puse mîna pe clanță și împinse ușa. Intră și imediat se făcu lumină. Închise ușa, o blocă și privi în jur. Camera era la fel ca de fiecare dată. Puse cartela de acces pe masa de lîngă ușă și merse la bar. Luă un pahar, turnă coniac și sorbi o gură, apreciind aroma băuturii. Dezbrăcă haina și o aruncă pe pat. Descălță pantofii după care merse în baie. Se dezbrăcă de tot și intră sub duș. Lăsă apa fierbinte să curgă pe ea după care începu să se săpunească. Termină de făcut duș și merse în cameră fără să se mai îmbrace. Turnă din nou coniac și sorbi din el.

„În regulă. Acum putem să începem.”

Se îndreptă spre masa din mijlocul camerei. Pe ea era legată o fată de vreo 20 de ani, cu gura astupată. Tot timpul, de cînd ea intrase în cameră și pînă acum, fata scosese gemete și sunete înfundate. Avea ochii holbați de spaimă.

Femeia întinse mîna și dădu la o parte legătura care îi astupa gura.

„Te rog, te rog… Nu îmi face rău. Te plătesc, cît vrei? Nu îmi face rău.”

Glasul i se transformă în plîns. Femeia întinse mîna și îi mîngîie părul cu vîrful degetelor.

„Poți să țipi liniștită. Camera este izolată perfect, așa că nu se aude nimic în afară. De fapt, chiar te rog să țipi.”

Merse la un perete și apăsă un buton ascuns. O porțiune din perete culisă, se deschise și fata urlă cînd văzu instrumentele care se aflau în interior. Femeia privi cu atenție la ele și alese un bisturiu. Reveni lîngă masă și o mîngîie din nou pe păr.

„Cum spuneam… putem să începem.”

SFÎRȘIT

Dacă vrei să spui ceva...