Bunul samaritean

E frig. Al naibii de frig. Doar ce am ieșit pe ușile supermarketului și vîntul rece mă înțeapă. Mi-a trebuit să prăjesc pește în miez de noapte, fără să verific dacă am destul ulei. Înfășor fularul mai bine în jurul gîtului, bag sacoșa pe mînă și mîna în buzunar. Scot pachetul cu țigări, bag una în gură și îi dau foc. Lungesc pașii și las în urmă fum de tutun. Traversez, intru în cartier. E tîrziu, aproape de 10, ici și colo la ferestre se văd lumini și siluete. Ocolesc o ceată de dulăi flocoși, tai un colț și intru pe strada mea. Nimeni. Ajung în fața scării.
Pe trepte, o fată. Stă așezată, cu fața acoperită cu palmele. Mă opresc și o cercetez. Niște cizme lungi cu toc înalt, o fustă scurtă de piele ce abia îi acoperă chiloții, dresuri plasă bine întinse pe pulpe, haină scurtă de blană ce lasă să i se vadă mijlocul. Pe frigul ăsta. Plînge și tresare printre suspine. Părul lung, negru, îi cade în valuri. Cum stă așa pe trepte pare ruptă din filmul scării de cartier, ciobită și murdară.
Mă simte, coboară palmele și mă caută din priviri. Mă izbesc doi ochi mari, negri, înconjurați de vopsea neagră, stridentă. Cîteva dîre îi coboară pe obraji împreună cu lacrimile. Se șterge la nas cu mîneca hainei, transformată în batistă de moment. Lîngă ea, pe cimentul spart, stă un pachet de țigări peste care stă călare o brichetă. La picioare, un vraf de chiștoace alături de o sticlă cu suc băută pe jumătate.
Cine o fi? Pe frigul ăsta să stai cu fundul pe niște trepte și să fumezi țigară după țigară cînd ai putea fi oriunde în altă parte. Fac un pas în fața ei.
„Hei, ce e cu tine?”
Tresare. Ridică ochii spre mine, înghite, își trage nasul și se șterge la ochi. Bag de seamă mîneca hainei pătată, vopsită în negru. Mă gîndesc fără să vreau cît o fi costat haina aia și cît o să coste cînd o să o dea la curățat.
„Altă treabă nu ai decît să mă întrebi ce e cu mine? Dacă deranjez mă duc la altă scară, că sînt destule.”
Clar, nu e în dispoziție. Ridic din umeri, mă dau în lături și încep să urc. Îi spun din mers:
„Păi dacă deranjează o întrebare simplă atunci scuze că am întrebat. Seara bună.”
Trec de ea, pun mîna pe clanța ușii și apăs.
„Și-a făcut de cap cu mine, nu m-a plătit și m-a dat afară.”
Mă opresc. Las ușa în pace, mă întorc și revin lîngă ea. Apucă pachetul cu țigări, scoate una și o aprinde. Las sacoșa jos și mă așez lîngă ea. O simt cum se dă mai încolo. Trage tutunul în piept și-l suflă din buzele rotunjite. Suspină în continuare, amestecînd mișcarea umerilor cu tragerea ritmică a nasului.
„Adică?”
Ia o gură din sticla cu suc.
„Adică ce e atît de greu de înțeles?”
„Adică cine te-a dat afară și de ce nu te-a plătit?”
Se uită la mine.
„Tu ai fost vreodată la curve?”
I-aș spune vreo două dar mă abțin.
„Sunt fetele alea cu care ți-o tragi și după aia le plătești pentru chestia asta.”
Clar, nu se codește cu vorbele.
„Așa, și?”
„Prietene, oricum nu am altceva de făcut la ora asta în afară de a sta cu curul pe treptele astea așa că, dacă tot te-ai oprit să mă întrebi, hai să îți și răspund. M-a arvunit unul pentru toată noaptea. Am mers la el. A început seara, l-am rezolvat de două ori. Și după aia bulangiul m-a dat afară pe ușă și nici banii nu mi i-a dat. Așa că acum uite-mă aici, la tine la scară, am ales una la întîmplare, unde trebuie să stau pînă dimineață, cînd s-o lumina și o să am cu ce să mă duc acasă.”
„Păi pe jos nu poți să te duci? Că doar nu o fi orașul cît Africa și tu stai în capătul celălalt.”
„Da, numai că eu nu sunt din oraș, sunt dintr-un sat la vreo 25 de kilometri de oraș, și cu ce dracu’ să ajung acasă? Nici bani prea mulți nu am la mine, că nu m-am gîndit că ăla o să mă dea afară în toiul nopții și o să trebuiască să stau pe străzi. Abia am avut de un pachet de țigări și o sticlă cu suc. Dacă aveam, luam un taxi, ceva, dar așa…”
Termină țigara, o strivește cu talpa, deschide pachetul și aprinde alta. Mîinile îi tremură și abia reușește să țină flacăra pe vîrful foiței. Trage un fum și bușește iar în plîns, se îneacă și scapă țigara. Întind palma și o bat pe spinare. Tresare și se smucește mai încolo. E a doua oară că se poartă așa, prin ce o fi trecut fata asta, și nu numai în seara asta, de tresare așa de fiecare dată cînd mă apropii de ea sau caut să o ating?
Dau mîna la o parte și o las să se liniștească.
„Și chiar ai de gînd să stai aici pînă dimineață? O să crăpi de frig. Nu știi pe nimeni în oraș, cineva la care să stai pînă dimineață? Te găsește lumea dimineață statuie lîngă scară, monument.”
„Nu știu pe nimeni. Adică am cunoștințe, dar nu foarte apropiate și clar nu din ăia care să primească noaptea, pe nepusă masă, pe una ca mine. Așa că…”
Mă scarpin în bărbie și îmi mușc buza. Nasol de ea. O să îi înghețe păsărica pînă dimineață.
„Știu că sună tîmpit ce spun dar hai la mine.”
Se oprește din fumat și se uită la mine.
„Hai că ești tare de tot. Da’ cine ești tu, bunul samaritean? Întîlnești oameni pe stradă, le asculți povestea și după aia le oferi cazare și masă?”
„Și dacă sunt care-i problema?”
„Băi, serios, nu știu cine ești dar te-ai gîndit dacă nu cumva ce spun eu este vrăjeală? Și aștept să pice vreun fraier care să pună botul și pe care să-l lucrez după aia, să pun ochii pe ce e de furat prin casă și să informez băieții? Sau cît ești tu la baie să te piși să pun mîna pe lovele sau ce ai prin casă și să o șterg?”
„Sincer, ce spui e valabil. Dar hai să zicem că simt eu că nu e așa. E bine?”
Se uită la mine. iI s-a oprit plînsul. Aruncă țigara.
„Ești vreun violator cumva? Și m-ai găsit proaspătă?”
Simt că e pe cale să cedeze și acum încearcă să se convingă că nu sunt cine știe ce profitor sau bolnav la cap?
„Cred că dacă eram violator te violam pînă acum. Și în nici un caz nu te invitam în casă. Hai, să urcăm, deja m-a luat cu frig și ție cred că deja ți-au înghețat păsărica și ciolanele.”
Se ridică, bagă pachetul cu țigări în buzunar, sticla cu suc o lasă acolo unde e și se dă mai aproape de mine.
„Nu or să zică vecinii tăi nimic? Să te vorbească adică? Că ăștia de la parter s-au uitat pe geam de cîteva ori la mine. Aș face pariu că și acum urmăresc tot și te văd.”
„Dacă aș avea cîte un leu pentru fiecare dată cînd m-au vorbit vecinii pe la spate aș avea vilă, mașină cu șofer și iaht. Așa că nu-ți bate capul. Pînă la urmă, care-i problema? Am agățat o femeie și mergem la mine să mi-o trag, corect?”
„Nu e chiar corect. Că momentan ești bunul samaritean, nu unul care e pe cale să și-o tragă.”
„Da, dar uneori samariteanul primește răsplata cuvenită, măcar de dragul vecinilor care se holbează la noi pe geam.”
Pentru prima dată de cînd vorbim văd pe fața ei o umbră de zîmbet. Bine măcar că s-a oprit din plîns. Este roșie de frig și a început să tremure. Îmi spune din mers:
„Pot să îți spun ceva?”
„Ia spune.”
„Mă piș pe mine.”

***

„Nu știu unde m-aș fi dus să fac dacă nu apăreai tu, zău.”
Ieșise din baie. Imediat cum intrasem în casă scosese cizmele și fără să mai dea haina de pe ea mă întrebase unde e baia și o zbughise într-acolo.
„Păi doar nu era să îți uzi chiloții ca copiii mici. Găseai un ungher pe undeva.”
„Da. Mare noroc că mai există buni samariteni pe lume și m-am nimerit să stau cu fundul pe treptele de la scara unuia.”
Era încă roșie de frig, noroc că în casă este cald. Și eu sunt friguros de fel și am centrala dată tare.
„Hai, dă jos blana aia de pe tine, bat pariu că e bocnă și dacă o mai ții mult pe umeri o să te încălzești la primăvară, cînd o da soarele.”
Dă jos haina și rămîne într-o bluză aproape transparentă, atît de scurtă că ai zice că e sutien, nu bluză. În rest nimic.
„Așa. Dă-o încoace, o duc eu să o agăț în cuier.”
Iau haina, merg în hol, o agăț și revin. Nu s-a mișcat din loc.
„Ce stai așa statuie?”
Iar tresare.
„Hei, nu mai tresări așa, că n-am de gînd să te bat sau să îți fac ceva. Stai liniștită.”
Mă uit la ea. Bag de seamă că i se încrețește iar fața. La naiba. Mă apropii de ea, întind încet mîna și i-o așez pe umăr.
„Hai, iartă-mă. N-am vrut.”
Scîncește și se face mai mică decît este deja. Întind și mîna cealaltă, o apuc de umeri și o trag lîngă mine. O lipesc și-i bag fața în scobitura umărului. O simt cum se zguduie. O mîngîi pe păr și o las să stea așa o vreme. După aceea îi dau drumul și îi spun:
„N-o să te încălzești prea repede doar de la aerul din casă. Ia, fuguța și fă o baie fierbinte. Cît faci tu baie eu fac ceva de mîncare. După aia la somn, cred că ți-a ajuns pentru o zi cîte ai pățit.”
O iau de mînă, o îndrept spre baie, îi arăt unde sunt cele trebuitoare spălatului după care ies și încui ușa. Merg la bucătărie și scot uleiul din sacoșă. Aprind iar aragazul și reiau prăjeala. Caut în raft și scot o pungă de mălai pentru mămăligă. Pun apa la fiert și cît supraveghez toată treaba aprind o țigară. Deschid puțin geamul și suflu fumul în bezna de afară.
Nu apuc să scot bine prima tranșă de prăjeală și să o pun pe farfurie că aud plîns din baie. Scot la repezeală ultimul pește din tigaie, micșorez flacăra și mă îndrept într-acolo. Dinăuntru se auzea plîns în toată regula.

***

Am intrat peste ea fără să mai bat. Stătea în cadă, goală, în fund, cu mîinile strînse în jurul genunchilor duși la piept. Apa șiroia pe ea. Părul lung o înfășura, năclăit cu spumă. Plîngea cu sughițuri. A ridicat privirea și ochii mari m-au căutat. Lacrimile i se amestecau cu apă și clăbuc. Vinișoare negre de rimel i se scurgeau pe obraji, arăta ca o moartă pe masa de autopsie. A ridicat o mînă și a șters cu brațul mucii care o sufocau. S−a strîns iar de genunchi și a bușit mai tare în plîns. Un plîns din ăla care te rupe atunci cînd îl vezi darmite să îl mai și plîngi. Căscase gura, i se vedeau vinele de pe gît. Un sunet sugrumat țîșnea din gîtlej și se amesteca cu zgomotul apei ce curgea pe ea.
„Sînt o curvă.”
M-au pleznit cuvintele în moalele capului. Ce să-i spun? M-am așezat pe capacul WC-ului și am împreunat mîinile în poală.
„Nu te uita la mine. Nu-s bună nici să se uite cineva la mine.”
M-am ridicat și am dat să mă apropii dar a țipat scurt:
„Nu.”
S-a chircit de parcă o lovisem. I s-a boțit fața și mai tare. Un sunet de tablă zgîriată cu creta îi ieșea din piept. Mi-au căzut mîinile pe lîngă corp. Am apucat catarama de la pantaloni și am început să o desfac. A continuat să mă privească. Nu știu cu ce semăna mai bine privirea ei, cu a unui copil speriat sau cu a unui cîine bătut. Nu scoteam un cuvînt. Ce poți spune unui om care conștientizează, poate, ceea ce face și ceea ce este, indiferent de motivele pentru care o face? Acel “sînt o curvă” închidea în el o mărturisire mai voluminoasă decît sute de pagini de mărturisiri.
Continua să se uite la mine în timp ce mă dezbrăcam. Am tras pantalonii, chiloții și bluza, am rămas gol. Nu se oprise din plîns, negreala continua să îi vopsească fața. M-am apropiat de cadă și am pășit în ea. M-am lăsat pe vine și mi-am lipit palma de obrazul ei. A tresărit iar. Clar, tresărirea asta este ceva adînc înfipt în ea. M-am așezat în fund și am tras-o lîngă mine. Am întors-o cu spatele și am început să o spăl pe cap. Parcă spălam un copil mic. Nu s-a împotrivit. Am terminat să o spăl pe cap și am trecut mai departe. Săpuneam palmele și o frecam bine de tot. Nu mai era roșie de frig, era roșie din cauza apei fierbinți. Se încălzise. Am ridicat-o în picioare și am întors-o cu fața la mine. Spălată, fără machiaj, rimel, ruj, fard, era frumoasă. Toate artificiile alea o făceau să pară chiar așa, artificială.
Am oprit apa, am ieșit din cadă, am săltat-o și pe ea și am început să o șterg. M-am asigurat că nu mai are pic de apă pe ea după care am înfășurat-o în alt prosop uscat.
„Hai, mergi în bucătărie, mă spăl și eu repede și vin să mîncăm. Ești lihnită de foame, cred.”
S-a înfășurat mai bine în prosop.
„Îți mulțumesc…”
A părut că vrea să mai spună ceva dar nu a continuat. A ridicat doar mîna, mi-a atins obrazul cu degetele după care a ieșit. Am intrat în cadă și am început să mă spăl.

***

„Am continuat eu să prăjesc peștele. Și am terminat și mămăliga.”
Terminasem să mă spăl și revenisem în bucătărie. Am găsit-o cu furculița în mînă supraveghind prăjeala. Pe masă, mămăliga aburea, proaspăt răsturnată din ceaun.
„M-am gîndit că măcar atît pot să fac, după cîte faci tu pentru mine și după felul cum te porți.”
Am zîmbit.
„Hai, stai jos”, i-am răspuns. “Termin eu de prăjit și după aia mîncăm.”
Am dat-o la o parte, i-am luat furculița din mînă și s-a așezat. Avea pe ea tot prosopul în care o înfășurasem.
„După ce mîncăm, cînd ne băgăm la somn o să îți dau ceva de îmbrăcat.”
„Bine.”
A scos o țigară din pachet și a aprins-o. I-am pasat scrumiera și am deschis puțin mai mult geamul.
„Îți par o ciudată, nu-i așa?”
M-am uitat la ea. Arăta bine, așa cum i se sugeau obrajii cînd trăgea din țigară.
„De ce spui asta?”
„Simplu. Ce curvă e aia care plînge sub duș și se dă de ceasul morții că este o curvă?”
„Recunosc că nu e ceva ce întîlnești pe toate drumurile, nu că aș avea cine știe ce experiență cu fetele care practică meseria asta. Dar presupun că seara asta de tot rahatul te-a afectat, s-au adunat prea multe și te-au făcut să răbufnești. Presupun că nu-ți place în mod deosebit ce faci, așa că e normal să îți mai vină dracii cîteodată și să te uiți la tine cu alți ochi. Și eu o fac și alții.”
M-am întors la tigaie și am scos ultimii pești. Am pus în farfurii și le-am așezat pe masă.
„Nu te mai gîndi la nimic. Ai avut noroc că am rămas în pană de ulei și am ieșit să cumpăr. Altfel dădea tata-moșu’ de tine, tremurai de frig pînă dimineață și te mai și pișai pe tine.”
Am reușit să o fac să rîdă.
„Hai, păpică că ești ruptă de foame.”
„Și de oboseală”, mi-a răspuns.
„Și mai bine. Terminăm de mîncat și la somn.”
A început să mănînce cu înghițituri mari, semn că foamea într-adevăr o rodea.

***

Am stins lumina în bucătărie și am mers în cameră. Mă ajutase să spăl vasele deși îi spusesem că nu e nevoie. Ba chiar insistase. Nu aveam chef de încă o rundă de boceală iscată din senin așa că am lăsat-o.
„În primul rînd să îți dau ceva de îmbrăcat.”
Am început să caut prin sertare. Am găsit o pereche de pantaloni de trening și o flanelă. M-am întors și i le-am întins.
„Stai să mă întorc cu spatele.”
„Da, că mare nevoie e de asta, după ce te-ai băgat în cadă cu mine în puța goală și m-ai și spălat la păsărică. Lasă vrăjeala.”
A dat jos prosopul de pe ea. Oricît de bun samaritean eram nu m-am putut abține să nu îmi plimb ochii pe ea, pe țîțe și pe ce avea între picioare. A băgat de seamă dar nu a spus nimic, nu a schițat vreun gest. A tras hainele pe ea.
„Așa, acum să îți aștern să dormi.”
Am desfăcut patul, am întins plapuma, am tras de un colț și i-am făcut semn.
„Hai, țuști.”
„Și tu?”
„Eu dorm pe fotoliu.”
„Mă lași?! Cum să dormi în fotoliu? Adică ți-am ocupat seara, poate ți-am stricat-o chiar, ți-am consumat apa, ți-am mîncat mîncarea și acum să îți rupi oasele pe fotoliu pînă dimineață? Nu. Dacă-i vorba de așa, mă îmbrac imediat și plec. Și s-a dus dracului fapta ta bună.”
Pusese mîinile în șolduri. Părea foarte hotărîtă. M-am scărpinat în cap.
„Bine, bine, atunci unde dorm?”
„O dai în vrăjeală. În pat. Chiar nu am nici o problemă să dorm în pat cu un bărbat”, mi-a răspuns și m-a privit printre pleoape.
S-a băgat în pat, s-a dat la perete și a bătut cu palma așternutul lîngă ea.
„Hai.”
Am dat din umeri a resemnare. Devenisem din bunul samaritean copilul lui mama. Am stins lumina, m-am băgat în așternut și am tras plapuma peste mine. Mi-am potrivit perna și am dus mîinile la ceafă. Am închis ochii și m-am pregătit să adorm. Nu a trecut mult și am simțit-o că se mișcă. Am crezut că își caută locul dar mi-am dat seama că se apropie de mine. M-am trezit că se lipește de mine și îmi pune capul pe piept.
„Ce faci?”
„Mă pregătesc să dorm. Taci din gură”, mi-a răspuns.
Și-a frecat fața de pieptul meu, și-a găsit locul și nu a mai mișcat. Nu a durat mult și am băgat de seamă că respirația i-a devenit egală. Adormise.

***

Nu știu cît era ceasul. Era încă beznă. Am deschis ochii, buimac. Nu mi-am dat seama imediat ce mă trezise. M-am mișcat și am dus mîinile la ochi. Mi i-am frecat și am căscat. Abia atunci am băgat de seamă de ce mă trezisem.
Era cu gura pe pieptul meu și mă lingea. Am întins mîna, am apucat-o de umăr și am întrebat-o:
„Ce faci?”
Nu a răspuns. A întins mîna și mi-a pus un deget pe buze. A continuat să își plimbe gura pe mine. Am simțit că o face așa cum i-ar face unuia care a plătit-o. Am apucat-o de bărbie, am oprit-o și, prin întunericul din cameră, am privit-o.
„Nu așa.”
A înțeles. Nu am lăsat-o să continue. Am apucat-o, am răsturnat-o și i-am cuprins gura. A sîsîit printre dinți și mi-a lins buzele. Am apucat-o de păr și mi-am închis gura pe gîtul ei. Am coborît și i-am cuprins țîțele. Mi-am îngropat fața între ele și mi-am lăsat limba să alunece în jos. Și-a arcuit spatele, mi-a pus palmele pe creștet și m-a împins în jos. M-am oprit și înainte de a-mi lipi gura de ea i-am spus:
„Așa da.”
Nu mi-a răspuns, mi-a apucat obrajii și m-a încolăcit cu picioarele.

***

Dimineața a venit repede. Cînd am deschis ochii era îmbrăcată deja. Stătea pe fotoliu și aștepta.
„Hei, nu ai mai avut somn?”, i-am spus.
„Păi mă gîndesc că ai și tu treabă, să îți vezi de ale tale. Așa că ar cam fi timpul să o șterg.”
Mă frec la ochi.
„Stai măcar să mănînci ceva înainte să pleci.”
„Nu, stai liniștit, nu e nevoie. Merci oricum.”
O văd că se ridică. Mă dau jos din pat. Sunt gol. Caut în buzunarul pantalonilor, iau portofelul și scot niște bani.
„Uite, ia-i.”
Se dă înapoi ca mușcată de șarpe.
„Prietene, oi fi eu curvă dar atunci cînd mă fut de plăcere să știi că nu iau bani pentru asta.”
„Hei, revino-ți, nu e nici o plată. Ai uitat că ești lefteră? De unde naiba faci rost de mardei ca să ai de drum spre casă? Te duci la colț și cerșești? Ia banii și taci din gură.”
Se liniștește.
„Nu pot.”
„Ba poți. Ia-i și taci.”
Întinde mîna, apucă banii și ridică ochii. Îi are umezi. E pe cale să o apuce iar plînsul.
„Nu plînge. Bucură-te că nu ai stat pe străzi. Mergi acasă și ai mai multă grijă pe viitor la cine te arvunește, bine? Nu te gîndi că-ți dau sfaturi, spun doar așa, ca idee.”
Se șterge la ochi și zîmbește.
„Bine.”
Merge în hol și pune haina pe ea. Descui ușa.
„Nu știu ce să spun.”
“Nu spune nimic”, îi răspund. “Nu e nevoie.”
Nu pare hotărîtă. Își mușcă buzele. Într-un final se hotărăște, se apropie de mine, mă ia de cap și-și lipește buzele de gura mea. Îmi dă drumul și spune:
„Îți mulțumesc că mi-ai arătat că mai există oameni buni pe lumea asta de căcat.”
După care se întoarce și iese. Mă uit după ea, din prag, pînă dispare. Închid ușa, merg în cameră și mă bag iar în pat.
Îmi mișc degetele peste buze. Privirea îmi trece peste măsuța de lîngă pat. Pe o bucată de hîrtie pe care scrie ceva stau chiloții ei, făcuți grămadă. Iau hîrtia și o citesc:
Îmi pare rău că nu am avut altceva să îți dau ca mulțumire, în afară de vorbe. Dar mă gîndesc că și ăștia pot fi o amintire, nu?

SFÎRȘIT

Dacă vrei să spui ceva...

%d bloggers like this: