Noaptea, pervazul și scoarța de copac

„Hai la culcare.”
„Hai.”
„Mamă, noi mergem să ne culcăm. Noapte bună.”
„Noapte bună, copii.”

Sunt cu mîndra în provincie, la părinții ei. Tocmai ce am servit cina și după o conversație leneșă, pe subiecte fără importanță, ne-am hotărît să ne retragem la somn. După schimbul de replici de rigoare ne ridicăm de la masă și ne îndreptăm către camera noastră.
Intrăm în cameră, ne dezbrăcăm, stingem lumina și ne vîrîm sub pături. Casc și în timp ce îmi trosneam fălcile mai cu poftă simt cum îmi umblă ceva pe picior. Dînsa trecuse la cercetări.
„Ce cauți, iubire?”, o întreb.
„Desertul.”
„Măi, șezi blîndă, știi că scîrțîie patul ăsta ca naiba, vrei să apară taică-tu în prag cu toporul?”
„Da, că el o fi crezînd că-s încă fată mare și numai dormim amîndoi în același pat, nu ne punem și jucăriile la un loc.”
Chicotește, mișcă mîna alandala și mă face să uit pentru moment de scîrțîială, de pat, de taică-su, de topor… adică nu, toporul era în continuare pe undeva pe la marginea ideilor, nu voia să plece la tăiat lemne. Ați făcut vreodată dragoste avînd în minte perspectiva unui topor care îți păzește cel mai mic geamăt? Eu tocmai eram pe cale să o fac. Dar oricît de mult îmi surîdea ideea de a pune-o de-o partidă de amor cu scîrțîieli, asta așa, ca pericolul de fi auziți să sporească cică plăcerea, ideea de a fi auziți chiar de părinți nu prea era mișto. Problema era că cercetările ei continuau, găsiseră miezul problemei și îl decojeau bine de tot. Ideile începuseră să mi se înnoade și să participe activ la ce se petrecea în zonă. Cred că începuse să îmi atîrne și limba. Rămăsesem fără păreri cînd o aud că spune:
„Am o idee!”
Hait! Ce i-o fi trăznit prin minte? Că nu e prima dată cînd spune asta și de fiecare dată rezultatul a fost pe măsură. Deschid ochii și întreb:
„Ce idee?”
„Hai în grădină.”
Deschid ochii bine de tot.
„Ce-ți veni?”, o întreb.
„Nu am făcut-o niciodată sub cerul liber. E cald afară, așa că ne putem desfășura în voie”, îmi spune cu vocea încărcată de miere și promisiuni. „Hai, te rog! Sau ți-a dispărut spiritul de aventură?”
“Spiritul meu de aventură e la locul lui”, îi spun. „Și cam pe unde îți trece ție prin minte să ne desfășurăm în voie? În căpița cu fîn, în porumbar sau lîngă iesle?”
“Nuuuu, în grădină, printre copaci. Romantic.”
Da, romantic. Poate nu i-o da prin cap lui taică-su să îi sfîrîie gîtlejul după un măr că să vezi atunci desfășurare.
“Bine. Hai”, îi zic.
Mă ridic și dau să trag o pereche de blugi pe mine.
“Ce faci?”, întreabă.
“Păi nu se vede? Trag niște nădragi pe mine.”
“Nu, puișor. Mergem în cucul și în păsărica goale. Ce rost are să tragem țoale pe noi și cînd ajungem să trebuiască să le dăm jos. Sau ți-e rușinică?”
Și îmi arde o palmă peste fund.
Mîrîi și pornesc spre ușă. Podeaua scîrțîie ca dracu’, toate scîrțîie în casa asta. Ți se taie cheful de scîrțîială.
„Să vedem acum cum trecem prin hol fără să se audă podeaua și ușa.”
„Dar cine ți-a spus că ieșim pe ușă?”
„Dar pe unde vrei să ieșim? Prin tavan?”
„Nu, dotatu’ lu’ mama. Ieșim pe geam.”
Băi, o fi scenariu de film și nu știu eu? Amor printre copaci, ieșit pe geam. Ce o mai fi urmînd? Tac din gură, merg la geam și îl deschid.
„Hai, sari tu primul, ca să mă ajuți și pe mine după aia”, îmi spune.
„Și eu care mă gîndeam să te ajut să sari tu prima. Că e mai ușor să te ajut din spate.”
„Lasă că mă ajuți și din spate… mai tîrziu”, și mă pupă direct pe gură de văd stele verzi și îmi pierd simțul orientării. „Hai, țuști pe geam. Și ai grijă să nu te agăți în ceva.”
„În ce naiba să mă agăț, nu vezi că-s în costumul lui Adam?”
„Eu nu vorbeam de haine, dragule”, și mai face o verificare scurtă, aidoma ăleia de mai devreme, verificare care mă percutează peste pervaz direct afară de parcă aveam arc.
Mă întorc, întind mîinile și o ajut și pe ea. Se cocoață pe pervaz, o iau de subsuori, o ridic și o așez pe pămînt. Mă ia în brațe, se lipește de mine și mă trage lîngă peretele casei. Mă lipește cu spinarea de perete și-și face de cap. Noroc că e perete neted, nu din ăla cu strop, că mă hîrjîiam de nu-mi mai ardea de hîrjoneli în aer liber.
„Parcă era vorba printre copaci”, îi zic, „nu lîngă prispă.”
„Aici e preludiul.”
“Aha”, mai apuc să zic și trece la o serie de sondări ale cavității bucale de mă lasă fără aer.
Mă ia de mînă și mă trage în grădină. Ajungem la locul faptei. Dilemă mare, cam mulți copaci, pe care să-l alegi?
„Dăm în bobi, să vedem unde ne amplasăm?”, o întreb.
“Las-o naibii de amplasare, că nu mai pot”, spune și mă trage lîngă un nuc. Se lipește cu spinarea de el și trecem la fapte.
Schimbăm de cîteva ori spinările și cînd era acțiunea mai în toi înțepenim. Se aude ușa de la casă și apare taică-su în prag. Cască, se apropie de gardul care desparte grădina de aleea înspre casă și își aprinde o țigară. Se sprijină cu coatele de el și fumează liniștit.
Noi stăteam nemișcați, noroc că nu eram în bătaia lunii. O prind cu mîinile, îmi apropii gura de urechea ei și-i șoptesc:
„Nu te mișca, că dacă ne vede eu nu mai apuc lumina zilei.”
Ți-ai găsit! Cum era cu spatele la mine, întinde o mînă la spate, mă apucă de ceafă și începe să dea din șolduri. Strîng din dinți dar n-am ce să fac, că ședința de fumat de lîngă gardul grădinii nu s-a terminat. Mă bucur cînd văd chiștocul cum cade și se stinge, strivit cu piciorul. Îmi duc iar gura la urechea ei și-i zic printre dinți:
„Lasă, că ți-o plătesc eu. Vezi tu imediat.”
Îmi înfig mîinile în mijlocul ei dar exact cînd să zic că ăl bătrîn pleacă la culcare văd un chibrit cum scapără și răsase iar un capăt de țigară. Mi se întunecă ochii.
Mîndra mea își astupă un chicotit cu mîna și își vede mai departe de treabă. Faza e că nu puteam să dau înapoi, că intram în bătaia luminii și apăream în fața liniștitului fumător aidoma unei statui grecești. Nud cu falus. Așa că stau mai departe nemișcat și îndur avalanșa de propteli.
Știți ce se întîmplă cînd ești supus unui asemenea tratament mai mult timp, nu? Exact! Ajungi la un punct cînd nu mai poți. Ei bine, n-a mai apucat fumătorul să termine țigara, am terminat eu înaintea lui. M-a lucrat mîndra mea la propriu. Sleit de puteri, bag de seamă că țigara s-a terminat și pleacă în casă.
Mai am putere să îi zic:
„Mi-ai făcut-o. Cu spectatori. Zău dacă ai toată țigla pe casă.”
“Păi, cum să te las, cocoșel? Era păcat să ratez ocazia. Cînd mai prindeam eu moment ca ăsta?”
„Acum ce mai ai de gînd?”
„Păi, mă gîndeam să încercăm și copacul de alături. Ce zici?”
„Vrei să facem toată grădina pînă dimineață?”
“N-ar fi o idee rea!”, și mă trage iar și mă pupă.

Dimineață, la micul dejun. Mîncăm în tihnă și la un moment dat taică-su spune:
„Măi, copii, am fost dimineață în grădină și am băgat de seamă o groază de urme de tălpi pe acolo. Peste tot. De unde naiba or fi? Am verificat peste tot și nu e nimic în neregulă. Cred că a fost careva care a vrut să șparlească și cred că l-am speriat, că am ieșit azi-noapte să fumez, am fost exact lîngă gărduț.”
Mă înec cu cafeaua și încep să tușesc. Mîndra mă bate pe ceafă și începe să rîdă.
„Ce-ai pățit?”, întreabă taică-su.
„Nimic”, spun prin tusea cu lacrimi. „Cred că mi-a rămas ceva în gît.”

SFÎRȘIT

Dacă vrei să spui ceva...

%d bloggers like this: