Un trandafir crește la firida mea

Aveam, cred, vreo 23 sau 24 de ani. Eram cu o gagică de cîteva luni. Am agățat-o la o petrecere și am rămas împreună după petrecere. Venise în Brăila pentru o vreme, la niște rude. Era de prin Mehedinți. Așa… cum spuneam, trecuseră cîteva luni de cînd ne încîrligaserăm. Frumoasă, avea meliță, adică aveai ce sta de vorbă cu ea, una peste alta fată de treabă și bună. Bună și la pat. Că m-a învățat vreo cîteva chestii.

Era vară. Îmi spune că merge vreo două săptămîni la ai ei și mă întreabă dacă vreau să merg și eu. Hait! „Mîndro”, îi zic, „doar n-ai de gînd s-o dai în prezentări și din astea, cu încîrligări legitime și chestii.” A început să rîdă. M-a liniștit, n-avea de gînd să mă ia cu acte, doar să merg cu ea, plimbare. Bun, așa mai merge. Plecăm, ajungem. Tot nu fusesem prin partea aia de țară, pica bine, vizitam. Ai ei, oameni de nota 100. Maică-sa m-a ținut, cît am stat acolo 2 săptămîni, numai în fripturi și prăjituri de cred că am reușit ce nu am mai reușit niciodată de atunci, performanța să pun cîteva kilograme pe mine adică. Taică-su mi-a făcut cunoștință cu motorina de prin partea locului, avea vreo cîteva butoaie la beci, organizate pe culori, mirosuri și tării. Oameni simpli, de la țară cum s-ar spune, dar cu deschidere la cap, nu își făceau iluzii cu privire la ce rost aveam eu în viața fetei lor, că doar nu era să se ia așa de tînără. Nu mi s-a părut nici prea-prea nici foarte-foarte în prima seară cînd a fost să care dormim unde. Simplu și elegant. Noi doi în aceeași odaie, fără obiecții și discuții.

Și să ajung la miezul amintirii. După vreo cîteva zile, după ce umblasem toată ziua pe unde ne duseseră picioarele, mîncasem de seară, ne spălasem, stătusem de povești în tindă pînă ne-au gonit niște amarnici de țînțari prin odăi. Eu cu mîndra, ioc somn. Stăm de povești. Se apropia de miezul nopții. Lună afară de ziceai că-i ziuă. M-am cocoțat pe pervazul ferestrei și am fumat o țigară, suflînd fumul în noapte. Era cald, foarte cald. Amîndoi despuiați, în curul gol. Termin de fumat, mă dau jos de pe pervaz și mă așez pe un fotoliu. O văd că se ridică și se urcă și ea pe pervaz. Am gîndit că vrea să fumeze. Nu…

Mi-o aduc aminte de parcă a fost ieri, cum stătea așa pe pervaz, cu genunchii la piept, cu mîinile în jurul lor. Avea un păr lung, de obicei îl purta într-o coadă lungă, seara însă îl desfăcea, îl spăla îndelung, îl peria. Avea de furcă cu el dar nu s-ar fi hotărît în ruptul capului să-l taie. Măi, umplea patul cu el și pe mine cînd ne-o trăgeam. Așa era acum, pe pervaz, împresurată de părul ăla. Privea afară, în beznă, doar lumina lunii juca pe ea. Mă uitam ca boul bălții la un tablou de Grigorescu. Profan în fața artei, pricepeți. Și-odată o aud că deschide gura aia a ei, mînca-i-aș gura, și-ncepe să cînte. Exact melodia asta a început să o cînte, îi poți da play și chiar dă-i play ca să te lămurești. Bine, nu exact așa, presupun că fiind o melodie veche versurile au fost adaptate și schimbate de-a lungul timpului de multe ori.

Era prima dată cînd auzeam că are glas, ureche muzicală și tot ce mai ține de treaba asta. Mi s-a căscat gura dar n-am zis nici pîs. Cred că nici în sală la operă nu e mai liniște decît era atunci în pîrlitul ăla de dormitor de casă de țară.

Cînta încet, mlădiindu-și glasul și mie mi se sculase o pulă de puteam să mă angajez lejer ca spărgător de nuci. Deschideam afacere. Habar n-am de ce, cert e că toată scena aia avea ceva în ea de o simțeam pe șira spinării, în coaie, în piept și cred că și în gaura curului eram pătruns de glasul ăla. Bașca goliciunea ei, cu părul ăla și lumina lunii. Mi se încleștaseră degetele pe mînerele fotoliului, mi se albiseră din cauza strînsorii. Cred că mi se holbaseră și ochii ca la broască. De pulă am spus că mi se sculase, nu? Ei bine, deja începuse să mă doară. Cîntecul curgea mai departe și eu eram la un pas să smulg mînerele fotoliului. Două opțiuni îmi circulau prin minte: să ascult pînă la capăt sau să mă ridic și să o iau la cercetat. Am ales prima variantă. Am ascultat-o pînă la capăt. Cred că tot ce lipsea din peisajul ăla, la sfîrșit, era aia cu “Temistocle Popa – 10”, ăla – 10, ăla – 10, și tot așa.

A terminat de cîntat și a întors capul spre mine. I-a înflorit un zîmbet în colțul gurii. M-am ridicat instantaneu și m-am dus la ea. Am apucat-o, am tras-o jos de pe pervaz și mi-am înfipt gura în a ei. Nu ne-am pupat multă vreme că avea altceva în gînd. M-a îmbrîncit cu curul pe pervaz, m-a împins pînă m-am așezat cu bucile pe el, a tras un scaun, s-a așezat pe el și ce a urmat a fost o muie de o s-o țin minte toată viața. Una din alea de ai senzația că îți extrage creierul pe pulă. Sincer și fără urmă de rușine, recunosc că mi-am dat drumul într-un minut. Nu a înghițit, a primit însă rezultatul pe țîțe, și nu a ratat nicio picătură. Se uita în ochii mei și mi-o freca de ziceai că e ultima muie pe care o face pentru tot restul vieții și nu vrea să rămînă datoare. M-am moleșit după aia ca o balegă pe pervaz, dacă nu avea plasă din aia pentru țînțari, din aia făcută zdravăn din sîrmă și bătută bine în ținte, cădeam pe geam și veneam în cap în țărînă.

Mi-a luat vreo 20 de minute să îmi revin și să mi se scoale iar ca să pot să mă revanșez. Cît mi-am revenit eu ea și-a tras-o singură o dată, așa de control, ca să văd ce mă așteaptă. Sau ca să nu am prea mult de lucru pentru primul orgasm, se pare. Cert e că, după ce am reușit să îmi recuperez ciolanele și pula de pe pervazul ăla, am azvîrlit-o pe pat și i-am tras un sex oral cu o viteză a limbii pe care numai la 20 de ani poți să o obții. Și după ce mi-a dat una peste ceafă, semnalînd că vrea și futută nu doar linsă, am trecut și la babardeală propriu-zisă. Și-am tot schimbat pozițiile, spinările, podeaua, patul, fotoliul și ce mai era prin cameră. Dimineața ne-a găsit adormiți pe jos, că în pat se pare că era prea cald și cearșaful oricum era leoarcă și îl azvîrlisem.

SFÎRȘIT

Dacă vrei să spui ceva...

%d bloggers like this: