Gelozie

„Ți se lungesc ochii după pițipoanca de la 2, nu?”
Mă uit la ea. Ce dracu’ i-a venit așa deodată?
„Ce-ți veni, păsărică? Pe asta de unde ai mai scos-o?”
Mă caută în albul ochilor. Nu glumește, n-am văzut-o niciodată așa. Ce drac de pițipoancă?
„Măi, ce pițipoancă? Lămurește-mă.”
„Ce lămurire? Crezi că n-am văzut cum ți se scurg balele cînd își plimbă bucile pe casa scării? Cred că ai încăleca-o exact acolo dacă ți-ar face doar un semn.”
Casc ochii la ea. E pornită rău de tot. Nu-i glumă.
„Ce încălecarea naibii? Mai am eu timp de altele la cît de des mă storci de vlagă? Mîine merg la nutriționist să ma treacă pe vitamine, ceva, că mi-ai dat maxim.”
„Da, că nici nu-ți place.”
Ce are, frate?!
„Măi, poponeața lui tata, ce-ți este? Ești cumva în perioada aia a lunii?”
„Am draci, aia am.”
„Păi asta bag și eu de seamă. Dar nu pricep de ce.”
„De parcă pricepe vreunul dintre voi. Toți o apă și-un pămînt. Lua-v-ar naiba pe toți!”
Zău dacă pricep. Adică mă holbez la curul ăleia de la 2, e bună cu draci, dar ce-i veni cumetrei să… Și mă plesnește ideea.
„Guriță, ești cumva geloasă?”
Și zîmbesc.
Se uită la mine…
„Fir-ai al naibii să fii cu zîmbetu’ tău cu tot.”
Întind mîna să o apuc și să o trag lîngă mine. Se ferește și o apucă spre ușă.
„Unde pleci?”
„Am treabă. Te las să visezi liniștit la născătoarea pițipoancei.”
„Nu pleci nicăieri.”
„I-auzi brîu’. Mă sechestrezi sau ce?”
Hotărît lucru, cu vorba nu rezolv nimic. Mă iau după ea. O ajung, o apuc, o sucesc cu fața la mine și-o salt pe umăr.
„Dă-mi drumul. Pune-mă jos.”
Mă lovește cu palmele și dă să mă muște.
„Stai blîndă că ne supărăm.”
O iau spre canapea, o debarc și-o stăpînesc.
„Ce vrei? Lasă-mă-n pace!”
Dă să sară de pe canapea dar o prind și-o țin în loc.
„Lasă că vezi tu acum ce vreau. Și cît contează bucile pițipoancei de la 2.”
Tace și își înfige ochii în ai mei.
O apuc de ceafă și îi astup supapa. O las fără aer. Își înfige degetele în părul meu și trage tare. Îmi dau lacrimile dar nu îi destup gura.
Simt cum trage de curea și-o desface. Trage și de fermoar și înfige mîna.
Mă scutur, îi iau gura de pe a ei și-o sucesc cu spatele la mine. Nu e vreme de dezbrăcat. Îi trag nădragii în jos cu tot cu chiloți. Fac la fel și cu ai mei.
Se uită la mine peste umăr.
Nu-mi ia mai mult de două secunde ca să îi arăt de cine mă interesează mai mult. Ca-n unt!
Mușcă din speteaza canapelei și întinde o mînă după mine. Mă apucă și mă trage peste ea.
Îi fac o lucrare de zile mari. Clar trebuie să trec pe vitamine, în ritmul ăsta o să ajung piele și os.
Se proptește în mine. Asta deja seamănă a partidă făcută în dușmănie. Și dacă stau bine să mă gîndesc chiar așa e. Eu ca să îi arăt că n-are de ce să fie geloasă, ea de draci și de gelozie că i s-a năzărit că eu aș vrea să o fac pe animalul cu două spinări cu alta.
Clar că în ritmul ăla nu am ținut-o mult. Trei minute și am dat ochii peste cap amîndoi.
M-am demufat și am căzut lîngă ea.
„Mai ai vreo reclamație de făcut?”, am întrebat-o printre gîfîituri.
Arăta chiar mișto așa, cu fundu-n sus și nădragii lăsați numai pînă la genunchi.
A deschis ochii, s-a uitat la mine și îngăimat cîteva vorbe:
„Încă o dată, ca să fiu sigură.”

SFÎRȘIT

Dacă vrei să spui ceva...

%d bloggers like this: