16.aprilie.2019

“Domnul a dat, Domnul a luat, fie-I numele lăudat…”

Există o mulțime de oameni care se conduc după vorbele astea. Și în virtutea unei decizii venite de sus, față de care ei nu au nici o putere, perpetuează neputința. O neputință ce se reflectă atît în mentalitate cît și în acțiuni. Mutarea responsabilităților de pe propriii umeri pe cei ai divinității și ai sfinților din calendar cu mila lor. Transfer de sarcini. Din moment ce așa vrea Dumnezeu nu este mai comod să ne lepădăm de povara vinei și să o aruncăm pe cel de sus, că oricum face ce vrea el?

Există oameni care își pun întregile speranțe în rugăciune, în cuvinte mai mult sau mai puțin complicate, adresate direct ziditorului sau sfinților mai mari sau mai mici ce le populează calendarele. Ori asta este renunțare fățișă la propriul liber arbitru. Ne-o ajuta Dumnezeu sau sfîntul cutare să reușim. O practică deloc benefică. În momentul în care îți pui toate speranțele exclusiv în seama spiritualului, a nepalpabilului, nu ar trebui să te mire că rezultatele se vor dovedi la fel de nepipăibile.

Rugăciunea este bună în măsura în care funcționează ca un placebo. Dacă mă rog și după aceea mă simt bine înseamnă că și-a făcut efectul. Dar nu te poți aștepta să te rogi și să îți apară din senin un Mercedes în fața casei că sigur nu se va întîmpla. Sau, dacă se întîmplă, sigur nu este rezultatul rugăciunii ci al faptului că ai un admirator sau o admiratoare multimilionari, care au obiceiul să facă asemenea surprize fără să simtă povara financiară. Rugăciunea este sau ar trebui să fie un aditiv. O acțiune spirituală suplimentară, pe lîngă acțiunile concrete pe care le întreprinzi într-o direcție oarecare. Te sui la volan și ai în față o călătorie de 1000 de kilometri, faci o cruce înainte de a băga cheia în contact. Asta însă nu te absolvă de la a conduce responsabil și de la a ține ochii holbați la drum. Nu Dumnezeu sau sfinții conduc ci tu.

Rugăciunea oferită ca sfat sau soluție exclusive pentru chestiuni ce țin de lucruri palpabile, lucruri ce necesită soluții concrete, este la fel de nefolositoare ca expresia necunoscute sunt căile Domnului. A te ruga și a aștepta să se întîmple este ca și cum ai sta pe linia de tren și te-ai aștepta ca trenul să te ocolească. “Nu știu ce să fac, uite, am un necaz…” “Spune psalmul 33 și roagă-te sfîntului Cutare, o să vezi că se rezolvă.” Sună cunoscut?

În momentul în care vom înțelege că rugăciunea este doar o practică menită să calmeze, să liniștească și să dea o stare de bine, asemeni unei mantre, ceea ce de fapt în sensul larg al ideii și este, și nu o soluție pentru probleme, o soluție ce se pretează la a fi oferită, atunci vom înțelege că nu rugăciunea rezolvă probleme ci noi.

Numai Iov a putut să spună că “Domnul a dat, Domnul a luat…” Dumnezeu nu dă și nu ia nimic, asta este toată chestiunea. De dat și de luat nu o facem decît noi, chit că ne rugăm sau nu. E adevărat că nu strică o rugăciune dar în momentul în care îți pui toate speranțele în ea și este și singurul sfat pe care îl poți oferi atunci cînd ești întrebat ceva, se cheamă că nu ești departe de Dumnezeu cu mila lui.

Dacă vrei să spui ceva...

%d bloggers like this: